Tratarea ambalajelor în Europa – regulamente actualizate în cele 25 de state membre

Tratarea ambalajelor în Europa – regulamente actualizate în cele 25 de state membre

Camera de Comerț și Industrie Germană (DIHK) a adunat într-o publicație informații privind modul în care statele membre ale Uniunii Europene au implementat directiva UE modificată privind ambalajele: limitele de aplicare, obligațiile de raportare, cotele de reciclare.

Reglementările naționale privind manipularea ambalajelor variază încă foarte mult de la o țară la alta, chiar dacă s-au făcut numeroase adaptări juridice respectivei directive a UE, care a intrat în vigoare la jumătatea anului 2018. Companiile care introduc bunuri ambalate pe piața internă europeană trebuie să respecte cerințele țării respective – acest lucru este valabil și pentru țările europene care nu sunt membre UE.

Broșura explică ce ambalaje intră în domeniul de aplicare sau ce obligații de etichetare și reglementări speciale există.

Pentru a armoniza diferitele reglementări din UE, Comisia Europeană a publicat în 30 noiembrie 2022, o propunere pentru un nou regulament privind ambalajele. Aceasta trebuie să fie discutată de Parlamentul European și de Consiliu. Este posibil însă să dureze mai mult de un an până când regulamentele vor fi adoptate și vor intra în vigoare. Și chiar și în interiorul țărilor, situațiile se pot  schimba.

Publicația DIHK reflectă situația de la începutul anului 2023 și este disponibilă pentru descărcare (în limba germană) aici