În luna iulie a.c. AHK România a fost selectată pentru elaborarea Programelor Operaționale aferente perioadei de finanțare 2021 – 2027.
În urma Apelului Național lansat de Ministerul Fondurilor Europene, în perioada 20 mai – 5 iunie 2020, AHK România și-a depus candidatura și a fost selectată pentru a participa la activitățile de consultare în cadrul a 5 programe operaționale:
- PROGRAMUL OPERAȚIONAL DEZVOLTARE DURABILĂ – PODD (responsabil din partea AHK, Ilinca Pandele)
- PROGRAMUL OPERAȚIONAL TRANSPORT – POT (responsabil din partea AHK, Ilinca Pandele)
- PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL – POR (responsabil din partea AHK, Ilinca Pandele)
- PROGRAMUL OPERAȚIONAL EDUCAȚIE și OCUPARE (responsabil din partea AHK, Anca Hociotă)
- PROGRAMUL OPERAȚIONAL TRANZIȚIE JUSTĂ – POTJ (responsabil din partea AHK, Anca Hociotă)
In vederea asigurării transparenței documentelor de programare dar și pentru asigurarea unui cadru partenerial extins, dorim să vă informam că Ministerul Fondurilor Europene a publicat pe pagina oficială a ministerului toate documentele de programare post 2021.
Acestea, cât și alte documente/ informații de interes pot fi regăsite prin accesarea acestui link.